Veste tragică pentru Shakira! Ce i-au spus medicii

+4 click pentru
galerie

Shakira © Hepta

Problemele par să nu se mai termine pentru Shakira. Noi detalii privind starea de sănătate au făcute publice de presa din străinătate.

După ce şi-a suspendat primele concerte din turneul său european, aceasta a luat o hotărâre radicală, aceea de a îşi amâna întreg turneul pentru anul 2018.

Shakira era decisă în urmă cu puţin timp să apeleze la unul dintre cei mai buni medici chirurgi care să o opereze, problemele sale cu corzile vocale fiind unele extrem de grave.

Dar consecinţele unei astfel de intervenţii ar fi fost unele nefaste, iar artista a decis să renunţe la operaţie după ce a fost informată că există un risc de aproximativ 80% ca ea să îşi piardă vocea, aşa cum informează record.pt. Mai exact, timbrul său vocal ar fi suferit reale modificări.

Vedeta a decis să încerce momentan un tratament, pe bază de cortizon, iar timp de o lună, aceasta nu va avea voie să vorbească deloc.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina de Facebook. Avem și Instagram. Ne poți da follow aici

C.L.

URMATOAREA  

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
TOATE STIRILE NOASTRE CONTINUA PE FACEBOOK

Alătură-te celor 300.000 de fani spynews.ro!

A1.ro
ROMANIATV.NET
Știri GSP.RO

vezi mai multe 

Observator.tv
AntenaStars.ro
BZI.ro
DivaHair.ro