FOTO / Liviu Vârciu este nedezlipit de fetiţa sa! Aceasta este cea mai emoţionantă imagine cu cei doi

+3 click pentru
galerie

Liviu Vârciu © instagram.com

De când s-a întors din Asia, Liviu Vârciu nu se mai dezlipeşte de fiica lui cea mică, Anastasia. Devenit tătic pentru a doua oară, acesta se impică cât poate de mult în creşterea micuţei şi are grijă să îi acorde toată atenţia sa.

Ştim cu toţii cât de năstruşnic este Liviu Vârciu, dar când vine vorba de familia sa, acesta pare a fi de nerecunoscut. Micuţa Anastasia îl face să se topească şi tăticul nu pierde ocazia de a petrece timp cu el. Anda Călin a postat o fotografie emoţionantă cu cei doi prin care a surprins un moment adorabil.

Anastasia, fiica lui Liviu Vârciu şi a Andei Călin, este comoara familiei şi este din ce în ce mai adorabilă pe zi ce trece. Ei bine, Liviu Vârciu nu poate sta departe de ea şi a fost surprind de către iubita sa, dormind lângă cea mică.

Se pare că tăticul îşi iubeşte atât de mult fetiţa încăt a ales să o ţină aproape de el şi atunci când doarme. Cu siguranţă aceasta este cea mai emoţionantă forografie a celor doi.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina de Facebook. Avem și Instagram. Ne poți da follow aici

M.G.

URMATOAREA  

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
TOATE STIRILE NOASTRE CONTINUA PE FACEBOOK

Alătură-te celor 300.000 de fani spynews.ro!

A1.ro
ROMANIATV.NET
Știri GSP.RO

vezi mai multe 

Observator.tv
AntenaStars.ro
BZI.ro
DivaHair.ro