VIDEO / O tânără de 22 de ani a suferit 69 de operații, după ce a luat dintr-un spital din Iaşi un cocktail de infecţii

Ana Maria a fost operată de 69 de ori © Sursa foto: captură observator.tv

Povestea unei tinere de 22 de ani aduce din nou, în prim-plan, una dintre cele mai grave probleme din sistemul medical. Cea a bacteriilor luate de pacienţi din spitale. 

În doar 5 ani, fata a suferit 69 de operaţii.Totul după ce a luat dintr-un spital din Iaşi un cocktail de infecţii rezistente la antibiotic, potrivit Observator.tv.

Pentru Ana Maria, coşmarul a început pe 20 ianuarie 2012. Avea atunci 17 ani şi a mers la Institutul de Boli Cardiovasculare Iaşi pentru o analiză. O angiografie care presupune introducerea unui cateter într-o arteră pentru a monitoriza, în timp real, vasele de sânge. După o săptămână, au apărut frisoanele, febra şi inflamarea zonei unde a fost introdus cateterul. După alt set de analize a realizat că a fost infectată cu trei bacterii extrem de pericolease, dezvoltate şi modificate genetic în mediul din spital. 

De atunci, timp de 5 ani şi jumătate, Ana Maria a îndurat 69 de operaţii pentru rănile infectate şi pentru reconstrucţia ţesuturilor necrozate. În medie, o intervenţie pe lună.

În aceşti ani, Ana-Maria a intrat de 4 ori în comă din cauza septicemiei. Ultima dată, i s-a declarat chiar şi decesul. Acum, are aproape tot piciorul decopertat de piele, iar din ţesutul muscular i-a rămas un sfert. Cu greu se mai poate deplasa şi fiecare pas înseamnă pentru ea un chin.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina de Facebook. Avem și Instagram. Ne poți da follow aici

D.S.

facebook whatsapp twitter pinterest
A1.ro
ROMANIATV.NET
Știri GSP.RO

vezi mai multe 

Observator.tv
AntenaStars.ro
BZI.ro
DivaHair.ro